S-au încheiat audierile la TAS în cazul gimnastelor românce care au contestat notele primite în finala probei la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. A fost stabilită o oră la care sportivele vor afla ce verdict dă Tribunalul de la Laussane în privința lor.
Astăzi, 10 august, au avut loc audierile în cazul Sabrinei Voinea și Anei Bărbosu, româncele care au depus contestație la TAS după evoluțiile lor din cadrul finalei la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris.
Ana Bărbosu s-a clasat pe locul patru în finală, în vreme ce Sabrina Voinea a ajuns pe locul cinci, asta după ce Jordan Chiles a contestat nota primită, iar mai apoi arbitrele i-au mărit nota de la 13.666 la 13.766, americanca plecând acasă cu medalia de bronz, spre stupoarea româncelor, care s-au considerat a fi nedreptățite.
În urma audierilor de la TAS, care au durat circa 7 ore, urmează să fie dat un verdict în cazul româncelor. Potrivit avocatului Sabrinei Voinea și Anei Bărbosu, decizia judecătorilor ar urma să fie dată astăzi, după ora 19:00.
„Au fost șapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19 în România. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aș putea evalua că e foarte posibil ca Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu să obțină ambele bronzul”, a spus avocatul Sabin Gherdan, potrivit publicației GSP.ro.
Federația Română de Gimnastică a formulat o contestație la adresa Donatellei Sacchi, președintele comitetului tehnic feminin, dar și a Superior Jury, cea care a fost audiată de TAS, conform golazo.ro.
Potrivit sursei citate, în privința Donatellei Sacchi, judecătorii de la TAS au identificat „lacune în sistemul de arbitraj” în cadrul finalei de la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris.
Mai apoi, a fost audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv și Camelia Voinea, antrenoare, dar și mamă a Sabrinei Voinea.
Cristian Jura, cel care este președinte al Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv, dar și arbitru TAS, a spus că în cazul româncelor va fi acordat un verdict comun, dat fiind faptul că cele două contestații depuse de Sabrina Voinea și Ana Bărbosu au fost conexate de judecătorii de la Laussane.
„Verdictul va fi unul comun, fără îndoială, dar nu-mi dau seama exact de ce au decis să conexeze cele două cazuri. Sigur, ambele au ca subiect regulamentele FIG și felul în care se aplică”, a transmis Cristian Jura, conform sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER